În timpul unei mini-vacanțe de 3 zile petrecute în Toscana, Pisa și-a făcut loc pentru câteva ore în itinerariul nostru. Deși orașul este cunoscut în întreaga lume pentru celebrul Turn Înclinat, lista atracțiilor turistice nu se rezumă doar la acesta.
Cuprins:
TogglePisa este un oraș istoric, plin de monumente medievale, piețe impresionante și clădiri cu o arhitectură spectaculoasă. Vestea bună este că majoritatea obiectivelor turistice se află relativ aproape unele de altele, așa că pot fi vizitate într-o jumătate de zi sau într-o zi întreagă.
În acest ghid vei descoperi cele mai importante obiective turistice din Pisa, dar și câteva sfaturi utile pentru a organiza o vizită rapidă dacă te afli în vacanță în Toscana.
Cum ajungi in Pisa?
Dacă pleci din România, cea mai simplă variantă este să zbori direct din București către Pisa. Există zboruri operate de companii low-cost precum Wizz Air sau Ryanair.
O altă variantă populară este să zbori către Bologna sau Florența și să ajungi apoi în Pisa cu trenul sau autocarul.
Mulți turiști aleg să se cazeze în Florența, deoarece este un oraș mult mai mare și oferă mai multe atracții turistice, iar Pisa poate fi vizitată într-o excursie de o zi.
Citeste si Florenta, Italia – Ghid de calatorie si Obiective Turistice
Citeste si Bologna, Italia – Ghid de Calatorie si Obiective Turistice
Dacă vrei să combini vizita în Pisa cu Florența, transportul între cele două orașe este foarte simplu.
- Cu trenul: Trenurile circulă frecvent între Pisa și Florența, iar călătoria durează aproximativ 50 de minute. Prețul biletelor pornește de la aproximativ 10 euro.
- Cu autocarul: Există și curse operate de companii precum Flibco. Durata călătoriei este de aproximativ o oră, iar prețurile pornesc de la aproximativ 13 euro.
Transportul în Pisa
Deși Pisa nu este un oraș foarte mare, există mai multe opțiuni de transport pe care turiștii le pot folosi pentru a ajunge la principalele atracții sau pentru a se deplasa între aeroport și centrul orașului.
Vestea bună este că majoritatea obiectivelor turistice sunt relativ aproape unele de altele, iar centrul istoric poate fi explorat foarte ușor pe jos.
De la Aeroportul Pisa în centrul orașului
Aeroportul Internațional Galileo Galilei se află la aproximativ 2 kilometri de centrul orașului. Daca nu ai bagaje mari, poti ajunge inclusiv pe jos pana in centru.
De la aeroport in centru cu PisaMover (trenul automat)
Cea mai rapidă metodă de a ajunge din aeroport în oraș este PisaMover, un tren automat care leagă aeroportul de gara principală.
- Durata călătoriei: aproximativ 5 minute
- Preț bilet: aproximativ 5 euro
- Stația finală: Pisa Centrale
De la gara Pisa Centrale poți ajunge pe jos în centrul istoric în aproximativ 20 de minute.
De la aeroport in centru cu autobuzul
Există și autobuze locale care fac legătura între aeroport și diferite zone ale orașului. Totuși, majoritatea turiștilor preferă PisaMover deoarece este mai rapid și mai simplu.
Transportul public în Pisa
Eu va recomand sa luati orasul la pas, pentru ca e foarte usor de ajuns la obiectivele turistice importante. Insa exista si o rețea de autobuze locale, accesibila si care ajunge in zone mai indepartate sau in cartiere din afara centrului istoric.
- Prețul unui bilet: aproximativ 1,50 euro.
Biletele pot fi cumpărate din:
- tabaccherii
- automate de bilete
- unele stații de autobuz
De câte ore ai nevoie pentru a vizita Pisa?
Pisa poate fi vizitată într-o jumătate de zi sau într-o zi întreagă, deoarece majoritatea atracțiilor turistice sunt situate în apropiere una de cealaltă, în special în zona Piazza dei Miracoli.
De aceea, majoritatea turiștilor petrec între 4 și 6 ore în Pisa. Dacă vrei să vizitezi toate monumentele importante și să te plimbi prin centrul istoric, îți recomand să îți aloci o zi întreagă.
Ce să vizitezi în Pisa într-o zi – Itinerar rapid
Noi am avut la dispozitie putin peste jumatate de zi in Pisa, asa ca, am facut rapid un itinerar care sa ne ajute sa vizitam cat mai multe obiective turistice importante.
Poti incepe ziua cu atractiile renumite, pe care le gasesti in Piazza dei Miracoli:
- Turnul Înclinat din Pisa
- Catedrala din Pisa
- Baptisteriul
La pranz, poti face o pauza de masa, dupa care poti continua vizita cu:
- Piazza dei Cavalieri
- Palazzo della Carovana
- Santa Maria della Spina
Daca iti mai ramane timp, include in itinerar si o plimbare pe malul râului Arno.
Obiective Turistice in Pisa
Asa cum intuiti deja, cel mai faimos obiectiv turistic din Pisa este turnul inclinat, insa lista atractiilor nu se rezuma doar la asta. Mai jos, regasiti cele mai importante obiective turistice, pe care le puteti vizita intr-o zi in Pisa.
1.Turnul înclinat din Pisa (La Torre di Pisa)
De departe cel mai popular obiectiv turistic din Pisa, acest turn este, de fapt, clopotnita catedralei, pe care o gasiti langa turn. Constructia lui a durat aproape 200 de ani, iar motivul inclinarii este tipul de sol din zona respectiva, care nu a putut sustine greutatea turnului. Cei care doresc sa urce in turn, pot urca cele 294 de trepte, la finalul carora se vor bucura de o priveliste panoramica asupra orasului.
Preț bilet: aproximativ 20 €
Program: 9:00 – 20:00 (în funcție de sezon)
2. Catedrala din Pisa (Duomo di Pisa)
Catedrala din Pisa este un adevarat exemplu de arhitectură romana, cunoscută pentru interiorul său grandios și mozaicurile bizantine. Poate fi vizitata gratuit, insa ai nevoie de bilet pentru a intra. In apropiere de catedrala, exista o cladire de unde iti poti lua bilet gratuit. Pregateste-te cu multa rabdare, pentru ca sunt cozi destul de mari, in special vara.
3. Baptisteriul din Pisa (Battistero di San Giovanni)
Baptisteriul din Pisa este cel mai mare baptisteriu din Italia și una dintre cele mai impresionante clădiri din Piazza dei Miracoli. Construcția sa a început în anul 1152 și combină elemente arhitecturale romanice și gotice.
Baptisteriul este renumit mai ales pentru acustica sa extraordinară. La anumite intervale, personalul demonstrează această acustică, producând sunete care creează un efect impresionant în interiorul clădirii.
Preț bilet: aproximativ 7 €
4. Piazza dei Miracoli (Piața Miracolelor)
Piata Miracolelor din Pisa este una dintre cele mai populare atractii turistice, si cea mai importanta piata a orasului. Aici se afla Turnul Înclinat, Catedrala, Baptisteriul și Cimitirul Monumental (Camposanto).
Piața este inclusă în patrimoniul UNESCO și este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Italia.
5. Porta Nuova
Porta Nuova este una dintre porțile istorice ale orașului și reprezintă intrarea în Piazza dei Miracoli. Aceasta făcea parte din zidurile de apărare ale orașului, construite în secolul al XII-lea.
În apropierea porții vei găsi și un mic bazar turistic, unde se vând suveniruri, haine, jucării și obiecte tematice legate de celebrul turn din Pisa.
6. Piazza dei Cavalieri
Nu la fel de aglomerata precum Piazza dei Miracoli, insa la fel de plina de semnificatie culturala, Piazza dei Cavalieri este a doua cea mai importantă piață din Pisa. A fost centrul politic și administrativ al orasului în perioada medievală, iar astăzi găzduiește prestigioasa Scuola Normale Superiore, una dintre cele mai renumite universități din Italia.
7. Palazzo della Carovana
Palazzo della Carovana este una dintre cele mai impresionante clădiri din Piazza dei Cavalieri. Palatul găzduiește astăzi Scuola Normale Superiore, iar accesul în interior nu este permis turiștilor.
Totuși, merită să te oprești aici pentru a admira fațada spectaculoasă decorată cu fresce și simboluri alegorice.
8. Santa Maria della Spina
Santa Maria della Spina este o biserica de inspiratie gotica, renumită pentru detaliile sale arhitecturale și pentru statuile realizate de sculptori celebri. Se afla pe malul raului Arno, care traverseaza Pisa si ofera unele dintre cele mai pitoresti privelisti din oras.
O plimbare pe malul râului Arno este una dintre cele mai plăcute activități pe care le poți face după ce ai vizitat principalele atracții turistice ale orașului.
Sfaturi pentru vizitarea orașului Pisa
- vizitează Piazza dei Miracoli dimineața devreme
- rezervă online biletul pentru Turnul Înclinat
- evită weekendurile din sezonul de vară
- combină Pisa cu Florența sau Lucca
Merită vizitat orașul Pisa?
Deși multe persoane vin în Pisa doar pentru a vedea celebrul Turn Înclinat, orașul are mult mai multe de oferit. Monumentele istorice, piețele impresionante și atmosfera specifică orașelor din Toscana transformă Pisa într-o destinație care merită inclusă în orice itinerar prin această regiune.
Chiar dacă ai doar câteva ore la dispoziție, Pisa este un loc care chiar merită descoperit.
Daca ți-a fost de folos acest articol, îl poți aprecia folosind butonul de Like de mai jos, sau îl poți distribui cu prietenii tai.
Spor la plimbări!🥰





