
Hello 😊,
Numele meu este Roxana și iubesc să descopăr lumea. Am realizat asta încă din prima mea vacanță în afara țării — un moment care mi-a deschis ochii și mi-a aprins dorința de a explora cât mai mult.
Am absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul UNIBUC în 2017, iar în prezent lucrez în IT, ca Project Manager. Meseria mea se potrivește surprinzător de bine cu stilul de a călători pe cont propriu: ambele cer multă organizare, adaptabilitate și, cel mai adesea, capacitatea de a gestiona totul singură. Nu sunt călător full-time (încă), dar îmi place să cred că sunt pe drumul cel bun.
Aș putea spune ca, pentru mine, timpul se măsoară în zilele rămase pana la următoarea vacanta, pentru ca majoritatea zilelor mele de concediu sunt rezervate pentru călătorii. În puținul timp liber pe care îl am, am tot timpul grija sa fac ceva pentru mine, iar scrisul pe blog se numără printre aceste activități. Ideea unui blog a fost mereu acolo, în colțul minții mele, dar niciodată nu găsisem un subiect care să mă pasioneze suficient de mult încât să-l pot susține în timp. Asta până când mi-am dat seama că aș putea răspunde întrebărilor primite despre călătoriile mele… în scris, într-un loc accesibil nu doar prietenilor, ci oricui e curios.
Așa a apărut Hide Et Seek, în septembrie 2021 – cel mai frumos cadou pe care mi l-am făcut de ziua mea. Încerc să-i dedic cât mai mult timp, să-l îmbunătățesc constant și să aduc conținut util și autentic pentru toți cei pasionați de călătorii.
Nu este tot timpul usor, insa imi place la nebunie tot ceea ce fac. Mă ocup singura de tot ceea ce vedeți pe blog, de la text și fotografii, pana la design-ul site-ului și alte detalii tehnice, care, desi îmi dau bătăi de cap, sunt o adevarata provocare căreia n-aș putea sa ii spun nu.
Dacă va place ceea ce fac sau daca sunteți curioși sa vedeti mai multe decât apuc sa postez pe blog, va invit sa ma urmariti pe Facebook și Instagram.