City break în capitala Portugaliei – 4 zile in Lisabona

Home » Destinatii » Portugalia » Lisabona » City break în capitala Portugaliei – 4 zile in Lisabona

De foarte mult timp îmi doream sa descopăr Portugalia, însa de fiecare data apăreau altele la rând, și rămânea de fiecare data în urma. Așadar, a venit în sfârșit momentul în care sa pot tăia capitala Portugaliei de pe lista de “to do”. Si cum Lisabona nu era singurul loc din Portugalia in care voiam sa ajung, m-am gândit ca e ocazia perfecta sa transform cele 8 zile de vacanta într-un cumul de emotii, amintiri si trairi de neuitat, in cele mai frumoase locuri din Portugaliei: Lisabona si Algarve.

Mai multe despre Algarve găsiți aici.

 

1. Cum ne-am organizat pentru vacanta in Portugalia?

Cele 8 zile le-am impartit astfel:

  • Ziua 1: Bucuresti – Lisabona
  • Zilele 2 si 3: Lisabona
  • Zilele 4, 5, 6: Lagos, Algarve
  • Ziua 7: Lisabona
  • Ziua 8: Lisabona – Bucuresti

2. Cat au costat biletele de avion din Bucuresti in Lisabona?

Am zburat cu Wizz Air, iar biletele au costat:

  • 1,536 lei (cu Wizz discount)

Pe langa pretul biletelor, am mai platit o taxa de 204 lei de persoana pentru Wizz Priority.

3. Unde te cazezi in capitala Portugaliei?

In primele 3 nopti pe care le-am petrecut in Lisabona, ne-am cazat la Alfama – Lisbon Lounge SuitesHotelul are un rating de 8.5 pe Booking.com, insa pot spune ca arata mult mai bine decat in poze. Asadar, este o varianta excelenta de cazare pentru un city break in Lisabona.

Ce mi-a placut:

  • pentru 8 eur/persoana puteai manca un mic dejun foarte gustos
  • personalul extrem de amabil
  • amenajat modern si foarte curat
  • aproape de metrou

Ce nu mi-a placut:

  • este pozitionat intr-o zona foaaarte inalta, ceea ce il face greu accesibil, în special daca ai bagaje de carat

Pentru ultima noapte ne-am gandit sa cautam cazare direct de acolo, cu o seara inainte. In teorie, parea o idee foarte buna, avand in vedere ca deja cunosteam orasul si am fi ales o zona buna. In practica, euforia vacantei si-a spus cuvantul, și astfel am reușit, în premiera, sa fac o rezervare cu o data greșita. Ceea ce n-ar fi fost o greșeală cu consecințe prea mari, daca mi-as fi dat seama de ea inainte de ziua in care trebuia sa ne cazam. Însă, pe principiul totul e bine, când se termina cu bine, am reușit, pe ultima suta de metri, sa găsim un hotel cu o camera disponibila pentru seara aceea. 

4. Ziua 1- Lisabona

In prima zi nu s-au intamplat prea multe. Am luat metroul de la aeroport pana la cazare, iar apoi am iesit sa luam cina.

  • o calatorie cu metroul in Lisabona costa 1.5 eur

In zona in care va spuneam ca ne-am cazat primele 3 nopti, nu erau foarte multe restaurante, iar oboseala era prea mare ca sa ne indepartam. Asadar, ne-am oprit la un restaurant care se lauda ca prepara cel mai bun peste. Si nu se laudau singuri, ii laudau si sutele de recenzii de pe Google.

Ajunsi acolo, am fost întâmpinați de către unul dintre ospatari care, ne anunță ca timpul de asteptare pt eliberarea unei mese este de aproximativ 10min. Decent, ne-am gândit. Mai tarziu insa, aveam sa aflam ca cele 10 minute, s-au transformat în mai mult de 1h de așteptare. Nici nu știu de ce am stat atât, și nu am mers în alta parte. Însă, cel mai probabil, de lene și de lipsa de energie după un drum lung și multe ore în care nu avusesem timp sa mănânc. Și nu, mâncarea nu a fost deloc atât de buna precum se promitea în recenziile de pe internet. 

5. Ziua 2 – Sintra si Cabo da Roca

  • Sintra
  • Cabo da Roca

Cum ajungi din Lisabona in Sintra?

Cel mai usor de ajuns este cu trenul, pe care il poti lua din diferite statii si care face in jur de 40 min. 

  • o calatorie cu trenul din capitala Portugaliei in Sintra costa aproximativ 5 eur/sens

De la statia de tren din Sintra, am urcat pe jos pana la Castello dos Mouros si Pena Palace, insa puteti ajunge si cu autobuzul sau alte mijloace de transport. Pentru a vizita Castello dos Mouros, am platit 14 eur iar experienta mi-a placut fooooarte mult. 

Castello Dos Mouros Stairs Lisabona
Castello Dos Mouros Sintra View Lisabona
Castello dos Mouros Stairs Lisabona
Castello dos Mouros

De la castel, am coborat la o statie de autobuz, si ne-am indreptat catre Cabo da Roca. 

  • calatoria din Sintra pana in Cabo da Roca a costat 4 eur/sens, si a durat cam 40 min.

Cabo da Roca m-a lasat fara cuvinte, mi-a plăcut la nebunie. Inutil sa va spun cat de frumos se vede Oceanul Atlantic din cel mai vestic punct al Europei. Evident, nu puteam rata nici Praia da Ursa, o plaja absolut SUPERBA, unde va recomand din suflet sa mergeți dacă aveți ocazia. 

Ca sa ajungi la Praia da Ursa, trebuie sa cobori câteva stanci, însă traseul nu e atât de complicat, iar efortul este răsplătit pe deplin.

View from Cabo da Roca
Praia da Ursa
Praia da Ursa and Atlantic Ocean

Dupa ce ne-am saturat de plaja si de apa foarte, foarte rece a oceanului, ne-am intors in Lisabona. Ca sa ajungem din Cabo da Roca in Lisabona, am urmat exact acelasi traseu ca la venire: Cabo da Roca -> Sintra (autobuz), Sintra -> Lisabona (tren).

Apropo, un lucru extrem de important! Faceti intotdeauna o poza la orarul autobuzelor/trenurilor pentru a vedea exact cum trebuie sa va incadrati in timp.

6. Ziua 3 – Gradina Zoologica din Lisabona

A 3-a zi ne-am petrecut-o in mare parte la Gradina Zoologica din Lisabona, despre care trebuie sa stiti ca isi dedica intreaga activitate conservarii si reproducerii animalelor pe cale de disparitie, pe care le integreaza ulterior in habitatul lor natural ♥.  Gradina Zoologica este absolut imensa si seamana mai degraba cu un parc de distractii. Fiecare specie de acolo se bucura de un spatiu impresionant, in care se recreeaza mediul lor natural intr-un mod extrem de apropiat de realitate. Pretul biletelor de acces costa 21,38 eur daca le cumperi online, de pe siteul lor, adica de aici.

In pretul biletului intra si o plimbare deasupra intregului parc, cu cable car.

Cea de-a 3a zi ne-am incheiat-o cu cel mai bun burger pe care l-am mancat vreodata, la A Cultura do Hamburger.

 

Red Burger
Gradina zoologica din Lisabona

7. Ziua 4 – Pink Street si Ponte 25 de Abril

Dupa cele 3 nopti petrecute in Lisabona, am mers catre Algarve, iar apoi, am revenit in Lisabona. Astfel, ziua 4 in Lisabona, este, de fapt, cea de-a 7a zi a intregii vacante.

A 4a zi in capitala Portugaliei am petrecut-o cutreierand strazile orasului in lung si-n lat. Asadar, am ajuns si pe faimoasa Pink Street, o strada roz, așa cum ii spune și numele, plina cu terase, dar care pe mine nu m-a impresionat prea tare. Tot atunci, am mers sa vedem si Ponte 25 de Abril, podul din Lisabona, care seamănă, din avion, cu cel din San Francisco 😅.

Pink Street in Lisbon Lisabona
Ponte 25 de Abril

Acest city break în capitala Portugaliei, desi scurt, s-a dovedit a fi o incursiune într-o lume vibrantă, colorata, plina de peisaje uimitoare. Am savurat fiecare moment în Lisabona si am explorat cu entuziasm toate obiectivele turistice.

Pentru un city break in Portugalia, Lisabona este de departe cea mai buna optiune, avand in vedere ca exista zboruri directe Romania-Portugalia, pe care le poti gasi la preturi foarte bune, daca te organizezi din timp. Cu toate astea, daca aveti ocazia, recomand cu caldura sa vizitati si Porto, si Algarve, pentru ca sunt sigura ca nu va vor dezamagi. 

Daca ți-a fost de folos acest articol, îl poți aprecia folosind butonul de Like de mai jos, îl poți distribui cu prietenii tai sau ma poti sustine aici. ✈️Let’s make each story a shared experience!

Spor la plimbări!🥰

Linkuri utile: 

4 comentarii

  1. Wow. Superb!!❤

  2. Pingback:Lagos - recomandarea pentru o vacanta de vis in Algarve - Hide Et Seek

  3. Pingback:Pestera Benagil din Algarve - Ghid de călătorie - Hide Et Seek

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *