Vacanta in Ibiza, Spania – Cazare, Transport, Atractii

Home » Destinatii » Spania » Ibiza » Vacanta in Ibiza, Spania – Cazare, Transport, Atractii

O vacanta in Ibiza te duce pe loc cu gandul la o serie de cluburi de renume si petreceri exclusiviste. Iar adevarul este ca, cei mai multi dintre turisti, ajung sa viziteze Ibiza tocmai din acest motiv. Si pe buna dreptate. Vorbim de raiul distractiilor si locul in care se organizeaza unele dintre cele mai extravagante petreceri din cate exista. Cei mai renumiti DJ din lume mixeaza in fiecare an in cluburile din Ibiza, si aduna la un loc oameni de toate varstele si din toate colturile lumii. Acesta este, de fapt, si motivul pentru care Ibiza nu este o locatie tocmai ieftina. 

Ibiza face parte din grupul Insulelor Baleare, alaturi de Mallorca, Menorca si Formentera. Eu am ajuns aici din dorinta de a descoperi inca ceva din frumusetea acestor insule, dupa ce vizitasem, in urma cu ceva timp, Mallorca. De fapt, imi doream foarte mult sa ajung in Formentera, ale carei plaje sunt laudate in mai toate ghidurile turistice. Asadar, o vacanta in Ibiza nu se rezuma la cluburi si petreceri pana dimineata. Pentru mine, vacanta in Ibiza a fost inca o confirmare a faptului ca Spania nu inceteaza sa surprinda prin frumusetea ei, in orice loc ai ajunge. 

Citeste si Palma de Mallorca, Spania – Cazare, Transport, Atractii

Citeste si Mallorca, Spania – Cele mai frumoase plaje din Mallorca

Citeste si Ce sa vizitezi in Mallorca – Obiective turistice si atractii de neratat

Iar daca va intrebati ce mi-a placut mai mult dintre Mallorca si Ibiza, trebuie sa va spun ca mi-ar fi greu sa dau un raspuns. Desi asemanatoare, facand parte din acelasi grup insular, atmosfera mi s-a parut extrem de diferita, si n-as putea sa spun ca una e mai frumoasa decat cealalta. As mentiona doar ca, Mallorca este in mod cert mai ofertanta in materie de activitati, dar si din punct de vedere al bugetului, pentru ca preturile sunt, in general, mai mici decat in Ibiza. 

Insulele Baleare, Spania

1. Cum ajungi in Ibiza?

Atunci cand va ganditi sa va organizati o vacanta in Ibiza, e important sa stiti ca, in prezent, nu exista niciun zbor direct Romania-Ibiza. Eu am ajuns acolo printr-o combinatie de zboruri Ryanair. La dus am zburat Bucuresti-Bruxelles, Bruxelles-Ibiza, iar la intoarcere, Ibiza-Bergamo si Bergamo-Bucuresti. Nu va recomand sa incercati varianta cu Ryanair, decat daca gasiti un pret foarte mic, care sa justifice stresul cauzat de neprevazut. Adica riscul de a aparea, in orice moment, modificari sau anulari pe unul dintre zboruri. Pentru ca vorbim de 4 segmente de zbor independente, dar care depind unul de altul in totalitate. Noi am avut neplacerea de a ni se anula zborul de intoarcere Bergamo-Bucuresti, chiar cand asteptam imbarcarea, in aeroport. E drept ca astfel de situatii sunt neprevazute si pot aparea oricand, insa, norocul a fost sa fie ultimul zbor de intoarcere. Oricare dintre celelalte zboruri ar fi fost anulate, ne-ar fi dat peste cap complet intreaga vacanta. Asadar, va recomand sa cautati zboruri Bucuresti-Ibiza, cu escala. Austrian Airlines, Lufthansa si Swiss au zboruri catre Ibiza, cu escale scurte in Austria sau Germania, la preturi incepand de la 200€

Ibiza, Vacanta Ibiza
Ibiza, Vacanta Ibiza

Cum ajungi de la aeroport in Ibiza Town?

Aeroportul este situat la aproximativ 7km de oras, si poti ajunge foarte rapid si ieftin cu autobuzul ALSA, linia 10. Calatoria dureaza intre 30 si 15min, in functie de ora de plecare, iar pretul este de 3.60€. 

Cum ajungi de la aeroport in San Antonio?

De la aeroportul din Ibiza poti ajunge in San Antonio cu acelasi autobuz, ALSA, linia 9. Calatoria dureaza 40min, iar pretul este 3.60€.

Cafe del Mar, Spain
Ibiza, Vacanta Ibiza
San Antonio, Ibiza

2. Cazarea in Ibiza

Cand vine vorba de cazarea in Ibiza, cele mai recomandate locuri unde sa te cazezi sunt San Antonio, Ibiza Town si Santa Eularia. Eu am luat in calcul toate cele 3 optiuni atunci cand am ales cazarea, iar in cele din urma, am ramas la San Antonio, din doua motive: proximitatea fata de plajele care ma interesau, si preturile. Dintre toate 3, in San Antonio am gasit cele mai bune preturi la cazare. Trebuie sa mentionez ca, in San Antonio se cazeaza majoritatea tinerilor pusi pe distractie, asa ca nu este cea mai linistata zona de pe insula. Personal, nu am intampinat niciun fel de problema, insa trebuie sa aveti in vedere si acest aspect. Santa Eularia este o zona renumita pentru hotelurile de lux si unele dintre cele mai frumoase plaje, motiv pentru care si preturile sunt pe masura. 

Recomandari cazare in Ibiza (toate au nota 8+ la momentul cautarii)

cazare Ibiza

Hostal Mallorca, San Antonio

⭐8.8 din 1400+ recenzii⭐️️

Rezerva
cazare Ibiza

Hotel Vedra, San Antonio

⭐️8.2 din 900+ recenzii⭐️

Rezerva
cazare Ibiza

Mikasa Ibiza Boutique Hotel ADULTS ONLY, Ibiza Town

⭐️8.4 din 800+ recenzii⭐️

Rezerva
cazare Ibiza

Nanit Rooms Ibiza, Santa Eularia

⭐️8.5 din 400+ recenzii⭐️

Rezerva

Rita Boutique, San Antonio

⭐️8.8 din 600+ recenzii⭐️

Rezerva

Hostal Marí, San Antonio

⭐️8.4 din 1600+ recenzii⭐️

Rezerva
San Antonio, Spain
Ibiza, Vacanta Ibiza

3. Transportul in Ibiza

Cea mai buna modalitate de a explora insula este sa inchiriati o masina pentru cateva zile. Dar daca nu va surade ideea, puteti folosi transportul in comun, care este foarte bine pus la punct in Ibiza, tocmai pentru a facilita accesul catre cele mai importante zone turistice. 

Din iunie pana in septembrie, majoritatea autobuzelor circula din 30 in 30 de minute, altele din ora in ora, de la 7 dimineata pana la 23:30. Va recomand sa aruncati o privire aici pentru harta statiilor de autobuz, si aici pentru orar. Exista chiar si o serie de autobuze de noapte “DiscoBus”, care circula pana la 6 dimineata, pentru transportul de la si catre cluburi. Gasiti aici programul pentru DiscoBus. 

Nu uitati sa verificati intotdeauna ora la care circula autobuzul de intoarcere din locul in care va aflati, si sa va asigurati ca ajungeti la timp, mai ales daca este ultimul din ziua respectiva. Pretul pentru o calatorie difera in functie de traseu, si puteti plati direct la sofer sau va puteti cumpara biletul de la statiile principale din San Antonio sau Ibiza Town.

Ibiza, Vacanta Ibiza
Ibiza, Vacanta Ibiza

4. Cand sa vizitezi Ibiza?

Sezonul estival din Ibiza incepe odata cu deschiderea celor mai mari cluburi, adica din mai, si dureaza undeva pana la inceputul lunii octombrie. Lunile de varf sunt iulie si august, atunci cand se organizeaza majoritatea evenimentelor, insa tot atunci este si cel mai cald, si cel mai scump. Pentru o atmosfera putin mai linistita, puteti vizita Ibiza in iunie sau in prima jumatate din septembrie

Nu va recomand alte perioade pentru ca, din punctul meu de vedere, farmecul acestei insule sunt plajele superbe, de care trebuie neaparat sa profitati daca ajungeti acolo. Eu am fost in ultima saptamana din iulie si a fost destul de cald, insa suportabil.

Ibiza, Vacanta Ibiza
Insulele Baleare, Spania

5. Cate zile sunt suficiente pentru Ibiza?

Ibiza nu este o insula foarte mare, asa ca n-aveti nevoie de prea mult timp sa o descoperiti. Va recomand sa alocati intre 4 si 6 zile pentru o vacanta in Ibiza, timp in care puteti vizita inclusiv Formentera.

Insulele Baleare, Spania
Ibiza, Vacanta Ibiza

6. Ce sa vizitezi in Ibiza?

Ibiza nu este locul in care sa-ti faci o lista de obiective turistice pe care sa le vizitezi. Cele mai frumoase locuri de vizitat sunt, in mod cert, plajele superbe cu care incanta fiecare turist. Exista insa si cateva obiective turistice pe care ai putea sa le pui pe lista.
  • Dalt Vila – numit si Orasul Vechi din Ibiza, este un loc fabulos de explorat, ce imbina cafenelele si restaurantele de azi si cultura antica, intr-un decor cu strazi pietruite si fortificatii impresionante.
  • Insula Es Vedra – este o stanca masiva de 382m deasupra nivelului marii, situata in fata Calei d’Hort, ce poate fi observata din mai multe locuri de pe insula.
  • Turnul “Torre des Savinar” – numit si Torre de Cap des Jueu, este cel mai inalt turn de aparare din Ibiza, situat la 200m de nivelul marii. 
  • Farul Punta d’es Moscarter –  este situat in cel mai nordic punct al insulei, si necesita parcurgerea unei scurte drumetii pentru a ajunge la el.
  • Formentera – desi nu este un obiectiv turistic in sine, o excursie de o zi din Ibiza in Formentera este un MUST.
  • Cafe del Mar – una dintre cele mai renumite cafenele din lume, care promite un apus pe masura.
Cafe del Mar Sunset
Ibiza, Vacanta Ibiza

7. Cele mai frumoase plaje din Ibiza

  • Cala Comte (📍San Antonio)
  • Cala Bassa (📍San Antonio)
  • Cala Salada (📍San Antonio)
  • Cala de San Vicente (📍San Vicente)
  • Cala d’Hort(📍San Antonio)
  • Playa d’en Bossa (📍Ibiza Town)
  • Talamanca (📍Ibiza Town)
  • Las Salinas (📍Ibiza Town)
  • Cala Benirras (📍Puerto de San Miguel)
  • Ses Figueres (📍Ibiza Town)
Insulele Baleare, Spania
Ibiza, Vacanta Ibiza

8. Cele mai populare cluburi din Ibiza

  • Amnesia (📍Sant Rafael)
  • Eden (📍San Antonio)
  • Pacha (📍Ibiza Town)
  • Eden (📍San Antonio)
  • Ushuaïa Ibiza (📍Playa d’en Bossa)
  • Ibiza Rocks(📍San Antonio)

Daca ți-a fost de folos acest articol, îl poți aprecia folosind butonul de Like de mai jos, sau îl poți distribui cu prietenii tai. 

Spor la plimbări!🥰

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *