Vacanta in Dubai a fost una pe care am planificat-o cu atenție, pana la cele mai mici detalii, pentru ca mi-am dorit sa văd cel putin 90% din ceea ce îmi propun. Primavara este anotimpul meu preferat, și de ceva timp încoace, îmi place sa serbez fiecare început de primăvara cu o vizita într-un loc nou sau undeva unde îmi face plăcere sa mă reîntorc.
De data aceasta, am profitat de faptul ca la Wizzair gasesc intotdeauna preturi foarte bune la biletele de avion, daca le urmaresc din timp, si am cumpărat bilete pentru Abu Dhabi, in luna martie. Am luat biletele cu 5 luni în avans. De obicei, nu le cumpar asa devreme, decat daca este vorba despre o destinatie mai indepartata, cu escale. In general, pentru zborurile pe care le iau de la Wizzair/Ryanair, cumpar biletele cam cu 3 luni inainte. Insa, marea mea surprindere a fost sa observ cum, la scurt timp dupa ce am luat biletele pentru Abu Dhabi, pretul deja se triplase. Deci am fost mai mult decat inspirata sa le cumpar de atunci.
După ce m-am întors acasă, am primit multe întrebări despre vacanta in Dubai, despre preturi, daca ideea de sejur ieftin in Dubai este doar un mit, ce mi-a plăcut, ce nu mi-a plăcut, așa ca, m-am pus pe treaba și voi încerca sa răspund la câteva dintre curiozitățile pe care le-am avut și eu la rândul meu.
Cuprins:
Toggle1.Zborul București-Dubai
Va spuneam ca am cumpărat bilete pentru Abu Dhabi. Și da, asta am făcut inițial, însa pe parcursul celor 5 luni de zile, rezervarea a suferit ceva modificări. Asta este principalul motiv pentru care evit sa cumpar bilete lowcost cu atat de mult timp in avans. Una dintre schimbari a fost modificarea aeroportului, de la Abu Dhabi la Dubai. Pentru mine, a fost o veste excelenta, pentru ca din Abu Dhabi oricum am fi mers în Dubai, unde voiam sa ne cazam. Am observat ca Wizzair operează alternativ zboruri atât în Dubai, cât și în Abu Dhabi, și ulterior am aflat ca astfel de modificări sunt destul de dese. O alta schimbare a fost legată de orele de zbor, însă nimic îngrijorător.
Zborul pana în Dubai a fost de aproape 5h, iar la întoarcere, am făcut 6h pana în București. Am înțeles ca, în mod normal, zborul durează undeva la 4h30, însă acum s-a prelungit din cauza restricțiilor aeriene impuse de situația din Ucraina.
Cat au costat biletele de avion pentru vacanta in Dubai?
Biletele de avion au fost 341 lei de persoana, cu reducerea de membru Wizz, la care s-a mai adăugat un cost de 214 lei pentru Wizz Priority, de care ai nevoie doar dacă iti trebuie bagaj suplimentar în cabina, altfel este complet optional. Eu am calatorit fara bagaj de cala.
Dubai Obiective Turistice - Top 10 Atractii Cu Preturi Actualizate
Descopera topul celor mai frumoase atracții turistice pe care sa nu le ratezi in Dubai.
Citeste mai mult2. Poti gasi cazare ieftina in Dubai?
Citeam la un moment dat pe un grup de călătorii pe Facebook, o discuție între o doamna care isi povestea experiența din Dubai și spunea ca poți găsi cazări la prețuri decente, și o alta doamna, care se ocupa de organizarea de vacante in Dubai, ce era tare suparata ca le sunt create iluzii turiștilor, care vin mai apoi cu pretenții de prețuri mici.
Confirm si eu ca poți gasi cazări la preturi foarte bune, în funcție de perioada în care mergi, și zona în care alegi sa te cazezi. Cele mai ieftine sunt în Deira, unde eu nu am ajuns, însă din research-ul pe care l-am făcut, am aflat ca e o zona liniștită, în care totul este mult mai ieftin.
Asadar, daca te intereseaza sa-ti organizezi un sejur ieftin in Dubai, te poti orienta catre o cazare in zone mai putin vanate de catre turisti.
3. Unde te cazezi în Dubai
Inițial, planul era sa ne cazam în Dubai Marina, insa ulterior mi-am dat seama ca nu e cea mai buna decizie, având în vedere ca obiectivele turistice puteau fi accesate mult mai ușor, din alte locații mult mai ieftine. Așadar, ne-am cazat în zona Al Barsha, la First Central Hotel Suites. Hotelul mi-a plăcut mult, de la locație, și pana la serviciile oferite, și m-aș caza și a doua oară tot acolo.
Am făcut rezervarea cu 2-3 luni înainte pe Booking.com, și altfel am beneficiat de oferta lor Early Bird, la care s-a adăugat și discountul Genius. Am prins o oferta foarte buna, iar in final, am ajuns sa platim mai putin decat am fi platit pe un sejur in Vama Veche, in plin sezon. Preturile au mai crescut de cand am fost eu in 2022, dar in continuare puteti gasi variante la un buget decent.
Așadar, având în vedere ca obiectivele turistice nu sunt toate într-un singur loc si oricum aveti nevoie, fie de masina, fie de taxi, fie de o combinatie intre taxi si metrou, va recomand să alegeti zona de cazare în funcție de bugetul de care dispuneti.
Recomandari cazare in Dubai (toate au nota 8+ in momentul cautarii)
4. Transportul în Dubai
Cum spuneam, în Dubai obiectivele turistice sunt situate la distante destul de mari unele de altele, iar transportul în comun nu e mereu cea mai buna opțiune. Noi nu am închiriat mașină, așa ca am alternat taxiul cu metroul. Am profitat de faptul ca hotelul era la doar câteva minute distanta de stația de metrou Dubai Internet City, adică la 2-3 stații de Dubai Marina, Dubai Mall sau Mall of Emirates, iar în restul timpului ne-am deplasat cu Uber. Am observat ca cei mai multi aleg Careem, în detrimentul Uberului, insa, recunosc ca, din comoditate, am rămas la Uber. Pentru metrou, ne-am luat câte un Nol Silver Card de 25AED, pe care l-am reîncărcat ulterior de câte ori am avut nevoie.
Cum ajungi de la aeroport in Dubai?
Pentru transportul de la și înspre aeroport, am făcut o rezervare de taxi pe Booking.com, unde am avut un discount de 10%, iar prețul curselor a fost aproximativ 60€ dus-întors. Puteti folosi si metroul, însă tineti cont ca la Terminalul 2 nu exista metrou, ci va trebui sa luati autobuzul pana la T1 sau T3, pentru a ajunge la metrou.
Excursie De O Zi In Abu Dhabi - Top 10 Obiective Turistice
Cele Mai apreciate 10 obiective turistice din Abu Dhabi, de vazut într-o excursie de o zi.
Citeste mai mult5. Unde mănânci în Dubai
In ceea ce priveste preturile la mancare in Dubai, asa cum imi place sa punctez de fiecare data, peste tot exista optiuni adaptate fiecărui buget. Chiar și într-o vacanta in Dubai. Pentru mine a fost o mare provocare capitolul mâncare, pentru ca peste tot dădeam doar de mâncare asiatica, foaaarte condimentata, deloc pe gustul meu. Cea mai ok selecție de restaurante mi s-a părut a fi în Dubai Marina, iar pentru prețuri mai accesibile, puteti merge în zona de food court din mall-uri.
6. Când sa mergi în vacanta in Dubai
Cand sa mergi in Dubai este o intrebare foarte buna, pe care mi-am pus-o si eu la randul meu, tinand cont de vremea de acolo. Cea mai buna perioada de mers in vacanta in Dubai este din noiembrie pana in martie, cand temperaturile sunt suportabile. Eu am mers la inceputul lunii martie, si in fiecare zi au fost temperaturi de cel putin 30°C, asa ca n-as recomanda neaparat luna aprilie, desi sunt multi cei care spun ca inclusiv in aprilie e vreme buna. Incepand cu luna mai, temperaturile depasesc 45°C, si devine insuportabil de stat in aer liber.
7. Cu ce platesti în Dubai
Cam peste tot se plateste in moneda locala, AED, asa ca puteti folosi fie dirhami cash, fie cardul Revolut. In 90% din timp, am platit cu Revolut, cum fac de fiecare data in toate vacantele. Pentru ca am vrut sa avem totuși si niște bani cash, am schimbat USD/EUR in AED, la exchange-urile pe care le-am găsit in mall-uri, unde cursul era similar cu cel din Revolut.
8. Ce cartela de telefon folosesti în vacanta in Dubai
Aveti nevoie de o cartela locala, pe care o puteti primi gratis in aeroport, si care vine cu 1GB de net, valabil 24h. Cartela se poate reincarca apoi online, direct din aplicatia Du. Noi nu am stiut ca e nevoie sa ceri ca sa primesti, asa ca n-am avut parte de nicio cartela gratis, motiv pentru care am mers direct la reprezentanta Du din aeroport, pentru a cumpara si activa cartelele. Mare atentie insa la ce cartele primiți, și neaparat testați internetul cât timp sunteți încă acolo, ca sa va asigurați ca merge. Eu m-am grăbit, din cauza taximetristului care ne aștepta de mult timp, și nu am mai verificat. Așa s-a întâmplat ca una dintre cele doua cartele sa nu meargă, motiv pentru care a trebuit sa caut o alta reprezentanta Du în oraș, sa văd care e problema. Se pare ca exista doua tipuri de cartele: una flexi pre-paid și una pentru turiști, pe care se pot activa diferite optiuni. Eu o primisem pe cea pre-paid, și de asta nu mergea absolut niciun serviciu. Am pierdut ceva timp cu asta, dar în final s-a rezolvat. Asa ca, cel mai bine e sa stati acolo pana testati si va asigurati ca totul merge cum trebuie.
9. Obiective Turistice in Dubai – Ce Sa Vizitezi
Dubai este cunoscut drept un oraș al contrastelor și al luxului, lucru ce se reflecta si in obiectivele turistice. Combinatia unică de tradiție și modernitate, completeaza lista atractiilor turistice din Dubai cu zgârie-nori impunători, mall-uri cu concepte inedite, piețe tradiționale și deșerturi care înconjoară metropola. Asadar, va fi destul de greu sa ajungi sa te plictisesti in Dubai. Desi lista este mult mai lunga, mai jos gasiti 10 dintre cele mai populare atractii:
Daca ți-a fost de folos acest articol, îl poți aprecia folosind butonul de Like de mai jos sau îl poți distribui cu prietenii tai.
Spor la plimbări!🥰
Pingback:Top 10 atracții turistice din Dubai - Ce sa vizitezi în Dubai - Hide Et Seek
Pingback:Desert Safari in Dubai - Impresii și Păreri - Hide Et Seek