Copenhaga, capitala Danemarcei, este una dintre cele mai interesante destinații pentru un city break în Europa de Nord. Deși este cunoscut ca un oraș scump, Copenhaga compensează prin arhitectura colorată, atmosfera relaxată, designul nordic și numeroasele obiective turistice aflate la distanțe mici unele de altele.
Mi-a placut orasul, in special stilul vestimentar pe care l-am observat in randul localnicilor, dar si designul de interior. A fost o experienta interesanta, si mi-a placut sa gust putin si din partea asta a Europei, Copenhaga fiind primul meu contact cu Tarile Nordice.
În acest ghid vei afla informatii utile despre organizarea unui city break in Copenhaga, cum ar fi cum ajungi de la aeroport în centru, unde să te cazezi, ce să vizitezi în Copenhaga, la ce costuri sa te astepti sau câte zile sunt suficiente pentru a descoperi orașul.
Cuprins:
Toggle1. Cum ajungi in Copenhaga?
Cel mai simplu mod de a ajunge în Copenhaga din România este cu avionul. Există zboruri directe din București operate de companii low-cost, iar dacă rezervi din timp poți găsi bilete la prețuri foarte bune.
De exemplu, pentru o călătorie în extrasezon, am plătit aproximativ 276 lei pentru două persoane, dus-întors, cu bagaj de mână.
În general iarna și primăvara devreme sunt cele mai ieftine perioade.
Cum ajungi de la aeroport in Copenhaga?
De la aeroportul din Copenhaga poti ajunge in oras foarte usor, cu transportul in comun:
- tren sau metrou – poti lua trenul sau metroul de la terminalul 3 (care este foarte aproape atat de T2, cat si de T1), iar o calatorie costa aproximativ 5€. Ambele circula non-stop, si dureaza doar 15min sa ajungi la statia centrala din Copenhaga.
- autobuz – autobuzul 5A circula non-stop de la aeroport in oras, iar o calatorie costa 5€. Avantajul este ca opreste in mai multe statii pana in centrul orasului, asa ca, daca nu ai cazarea intr-o zona centrala, poate fi o idee buna sa iei autobuzul. Cu toate astea, calatoria dureaza mult mai mult decat cu metroul, din cauza traficului (aproximativ 35min in conditii normale de trafic).
2. Cazarea in Copenhaga
Copenhaga este unul dintre cele mai scumpe orașe din Europa, iar cazarea reprezintă o mare parte din bugetul unei vacanțe. Este un lucru de luat in calcul atunci cand iti planifici vacanta.
Iti recomand să te cazezi aproape de centru sau lângă o stație de metrou, pentru că nici transportul în comun nu este foarte ieftin.
Noi am platit 300€ pentru 3 nopti de cazare la ibis Styles Copenhagen Orestad. Ne-a placut hotelul, este situat fix langa statia de metrou Bella Center, care are legatura directa cu centrul orasului, iar la 10min pe jos se afla si un mall cu multe magazine si restaurante.
Recomandari de cazare in Copenhaga
3. Cand sa mergi in Copenhaga?
Danemarca este una dintre cele mai nordice tari din Europa, lucru resimtit in primul rand in vremea de afara. Este inconjurata de Marea Nordului si are o climă nordică, răcoroasă și destul de umedă.
Media temperaturilor din timpul verii este de 18-25 de grade, in timp ce iarna, media este de 1-2 grade.
Noi am vizitat Copenhaga in ianuarie si am suportat destul de bine temperaturile. Problema a fost, de fapt, vantul foarte rece, dar asta nu ne-a incurcat in niciun fel planurile, pentru ca ne-am imbracat bine si eram pregatiti.
4. Transportul in comun in Copenhaga
Transportul in comun este usor de folosit in Copenhaga, iar cel mai rapid si convenabil este metroul, care acopera toate zonele de interes turistic, inclusiv aeroportul.
Orasul este impartit in mai multe zone, iar pretul transportului in comun depinde de numarul de zone pe care le traversezi pentru a ajunge la destinatie.
Cele mai importante sunt zona 1, unde se afla centrul orasului, si zona 4, unde se afla aeroportul. Indiferent de locul din care pleci si in care ajungi, intotdeauna vei plati minimum 2 zone, si maximum 3.
De exemplu, daca vrei sa ajungi din centru (zona 1) la aeroport (zona 4), vei plati un bilet pentru 3 zone. Desi pare complicat, la aparatele de unde iti cumperi cartela, poti introduce locul in care vrei sa ajungi, si vei fi redirectionat direct catre tipul de calatorie pe care trebuie sa-l cumperi.
In Copenhaga nu exista o cartela cu o singura calatorie, ci exista cartele valabile pentru o anumita perioada de timp, valabile atat pentru metrou, cat si pentru autobuz. Cea mai ieftina este cea de 90 de minute, pentru doua zone, care costa 24DKK (aproximativ 3.5€), si pe care o poti folosi nelimitat in intervalul inscris pe cartela. Mai exista si cartele de 24 si 48h, foarte utile pentru un city break in care daca ai de mers zilnic cu transportul in comun.
Un lucru foarte util si important de stiut este ca metroul circula non stop in Copenhaga, la un interval de 2-5 minute.
5. De cate zile ai nevoie pentru a vizita Copenhaga
Un city break de 2 zile este suficient pentru a descoperi cele mai importante obiective turistice din Copenhaga, iar daca vrei sa vizitezi si Suedia (Malmo sau alte orase din apropiere), aloca 3 zile.
6. Ce sa vizitezi in Copenhaga
- Nyhavn (Noul Port)
- Christiania
- Tivoli Garden
- Statuia Mica Sirena
- Castelul Amelienborg
- Palatul Christiansborg
- Stroget Street
- Piata primariei – Kobenhavns Radhus
- Castelul Rosenburg
- Turnul Rotund
- Biserica Frederick
- Muzeul National
Copenhaga, Danemarca – 10 Obiective Turistice Populare
In acest articol afli care sunt cel mai populare obiective turistice din Copenhaga, pe care le poti vedea intr-un city break.
Citeste mai mult
7. Cat costa un city break in Copenhaga
Copenhaga este un oras scump, asa cum am zis. Preturile sunt mari cam la orice, incepand de la transport, cazare, pana la cumparaturile din supermarket. Ca sa nu mai vorbim de preturile din restaurante.
Pentru 2-3 zile, un buget mediu pe care sa il alocati ar fi de aproximativ 450-500€, care creste sau scade in functie de preferintele culinare, activitati sau hotelul ales.
Sfaturi utile pentru un city-break in Copenhaga
- Daca vremea permite, închiriază o bicicletă – este cel mai popular mijloc de transport
- Rezervă cazarea din timp
- Evită restaurantele foarte turistice
- Vizitează și Malmö dacă ai timp
Daca ți-a fost de folos acest articol, îl poți aprecia folosind butonul de Like de mai jos sau îl poți distribui cu prietenii tai.
Spor la plimbări!🥰






Buna! Voi pleca SI eu spata Ana viitoare SI vreau sa stau daca este mai convenabil sa luam cardul de calatoriecare are incluse SI vizitele turistice SI transportul pe apa! Cam cat costa intrarea la palate? Mi ar fi de mare ajutor daca m ai îndruma CA sa stau ce sa fac! Ms mult
Buna, Anca! Transportul este destul de costisitor in Copenhaga, iar daca veti fi nevoiti sa circulati cu transportul in comun de mai multe ori pe zi, cu siguranta este mult mai rentabil un card de calatorie. Preturile pentru intrarile la obiectivele turistice incep, in general, de la 20€, si cresc in functie de pachetele pentru care optati (iti recomand sa cauti preturile actualizate pentru ceea ce te intereseaza). Daca mai ai intrebari, let me know 😊 Vacanta frumoasa!
Eu am gasit cazare la Cabinn City(camere mici) si este la 1minut de Gara Centrala, Centru si parcul Tivoli (nu recomand parcul, este 180Dkk doar sa te plimbi). Te poti deplasa pe jos, cartierul Nyhaven este la 10minute de mers pe jos. Atentie la plimbarea cu barca (preturi diferite. Aceasi plimbare pe care am data 60Dkk o gasesti si cu 149Dkk). Nu platiti cu Euro (curs dezavantajos) deoarece pretul este foarte mare (Exemplu la 60Dkk (40lei), iti cere 10Euro (50lei). Mancarea scumpa la restaurant. Pentru o pizza/paste este cam 169Dkk, la Burger King am dat pe 3 portii de chebab, cartofi si suc 170Dkk, iar mancarea pe strada la niste tonete pentru un chebab cu ceapa si mustar intre 40 si 45 Dkk. Magazinele lor sunt la fel de scumpe si nu prea ai ce cumpara (o bere este 35Dkk). La cafenea pentru un cappucino sau o cafea iti sta inima in loc (40-50Dkk). La metrou este complicat sa cumperi bilet, mai ales ca au impartite pe zone, din centru si pana la aeroport sunt 3 zone care te costa 30Dkk/ persoana. Au un sistem de cumparat bilete complicat si dezavantajos pentru turisti. Foarte multi localnici se deplaseaza cu bicicleta.
Foarte utile informații! Multumim